Trecuse deja mai mult de un deceniu de cand Tīrkkatarici ?i familia lui Kōpcāri ajunser? ?n satul Rophionilor. Un deceniu lung care ajunse s? fie echivalentul eternit??ii ?n mintea lui Tīrkkatarici. Motivul? Ei bine, fiind un copil boln?vicios, Tīrkka, cum ajunser? de ?i spuneau p?rin?ii ?i ceilal?i, era nevoit s?-?i petreac? multe zile ?n pat, privind tavanul de lemn al fostei colibe a lui Dike, care, dup? venirea lor ?n sat, ajunse s? fie a lor. Acolo, pe acel tavan de lemn, copilul vedea infinitatea lumii ?i a Cosmosului ?n general. O vedea doar el, cu ochii min?ii, la fel cum vedea acea superb? pas?re, numit? Nēram (timp), falfaind lene? din aripi ?n timp ce plutea pe deasupra p?mantului, o pas?re cu pene cenu?ii ?i ochi alba?tri ca cerul senin, c?ci, ?n ciuda neclarit??ii ei, Vremea ??i avea a ei inocen?? ?n priviri. Astfel, privind adesea la al Nēramei zbor lene?, Tīrkkatarici ?n?elese c? timpul nu-i egal pentru to?i, de?i curge ?n acela?i ritm, iar asta se datora f?r? doar ?i poate acelei fecioare Mōrga?ā de care Rophionii se temeau de moarte.

  Din aceast? cauz? ajunse Tīrkkatarici s-o considere pe Mōrga?ā al s?u du?man de temut. Asta se datora faptului c? lui i se p?rea c? doar din cauza ei el era nevoit s?-?i petreac? zilele ?n singur?tate, ?n pat, privind la Nēram, ?n timp ce ceilal?i copii-lup se zbenguiau veseli pe campiile ?nflorite ale satului, iar asta pentru copil era egal cu o carcer?. La fel ajunse el s? se urasc? pe sine pentru ale sale sl?biciuni ?i pentru c? era boln?vicios, c?ci cum era posibil ca un copil ce putea vedea timpul s? nu-l poat? atinge, fugind dup? el pe campiile ?nflorite ale satului la fel ca orice copil care alearg? o var? ?ntreag? dup? fluturi?!

  Dar, ?n ciuda tuturor acestor ganduri ?i sentimente ?ncontrate fa?? de Timp ?i fa?? de Mōrga?ā, copilului nu-i mai r?manea nimic altceva de f?cut decat s? viseze la o vreme mai bun?. Da, putea doar sta culcat ?i visa la acele zile cand va fi destul de puternic ca s? se ridice singur din pat, s? alerge ?i el ca restul copiilor dup? fluturi, s? priveasc? cerul senin diminea?a sau stelele sclipind pe el pe timpul nop?ii, ?ntins fiind pe iarba verde ?i m?t?soas? ?n timp ce vantul molcom ?i pl?cut mirositor ?i gadila n?rile ?i-l ?ndemna la visare. Numai c?, de?i visa el la toate astea, Timpul ?i Mōrga?ā p?reau s? fie ?mpotriva lui, c?ci ajunse el, pe la varsta de 13 ani, s? aib? din ce ?n ce mai multe crize ce-l sl?beau de puteri ?i-l for?au s? petreac? ?i mai multe zile ?n singur?tate decat ?nainte.

  Acele zile ?ns? ajunser? s? fie sure ?i obositoare pentru adolescentul Tīrkka. Ajunser? s? fie acele zile asem?n?toare cu cele pe care le tr?ie?te un condamnat la moarte ?nainte de sentin??: friguroase ?i extrem de ?ntunecate. La fel, tot ?n acele zile, Tīrkka ajunse de ??i sim?ea inima b?tand nebune?te ?n al lui piept, ?ntr-un mod dureros, ?n timp ce respira?ia lui ?uier?toare sem?na tot mai mult ?i mai mult cu sunetul scos de un ?arpe atunci cand ?i-a ales prada. Dar, ?n ciuda acestor simptome ce-l sl?beau de puteri ?i-l ?nr?iau punandu-l ?mpotriva lumii ?ntregi, adolescentul sim?ea c? era timpul pentru ceva. Pentru ce anume nu era sigur. Sim?ea ?ns?, cu sufletul ?i cu inima, c? ceva important pentru el se apropia. Da, ceva extrem de important, c?ci nu degeaba ajunse el s? simt? un puternic nod ?n stomac, din cele care te fac s? te ?ndoi pan la p?mant de durere ?i ?ngrijorare. Lui ?ns? acel nod nu-i provoca durere sau nelini?te, doar… un fel de ?ncordare, c?ci ura s? a?tepte, dar asta p?rea s? se cear? de la el: r?bdare ?i… s? a?tepte. ?i, ?n?elegand c? a?teptarea ?i r?bdarea erau inevitabile ?i absolut necesare, Tīrkkatarici decise s? dea timpului timp doar ca s? vad? ce-o s? se ?ntample dup? asta.

  Ca s?-i reu?easc? ?ns? avu nevoie de mult? voin??, avu nevoie de zile lungi de chin l?untric ?i lupte cu el ?nsu?i, c?ci chiar dac? era obi?nuit cu singur?tatea ?i cu a?teptarea, Tīrkkatarici tot nu se putea l?uda ca fiind o fiin?? r?bd?toare. Dar, ?n?elegand c? anume asta avea nevoie timpul de la el, ca s?-i arate acea mare comoar? pe care o ascundea de el de atata timp, ??i spuse c? era nevoie de r?bdare. Pentru asta ?ncepu s? mediteze. ?ncepu el s? atrag? mai mult? aten?ie modului ?n care respira, ajunse de control? acel flux al respira?iei cu puterea min?ii, ?nchizand ochii ?i p?trunzand adesea ?ntr-o lume ciudat? ?i a naibii de ?ntunecat?. Da, p?trundea ?ntr-o lume ?n care nu era pic de lumin?, dar care, ?ntr-un mod ciudat, nu-l speria pe Tīrkkatarici. Din contr?, numai ?n acea lume ajungea s? fie st?pan pe sine, s? nu simt? durere ?n piept ?i nici ?n extremit??i, s? nu simt? sl?biciunea curgandu-i ?n oase, ci energia, ?i la fel, tot ?n acea lume, ajunse s? simt? cum curge Timpul cu adev?rat.

  La ?nceput sim?i curgerea timpului ca pe un falfait din aripi. Sim?i cum cercuri-cercuri de energie rotesc ?n jurul lui. Le sim?i stand cu ochii ?nchi?i, ?n mijlocul acelui neant lipsit de lumin?, c?ci doar astfel i se p?rea lui c?-i capabil s? se conecteze cu energia. Apoi, cand se sim?i mai ?ntremat, Tīrkkatarici ajunse de sim?ea energia lumii ca fiind valurile ?nspumate ale m?rii ?nainte ?i dup? furtun?, cele care se lovesc vertiginos de stanci, stropind ?n jur cu pic?turi de via?? ?i de energie. Dar, ?n ciuda a tot ceea ce sim?ea, Tīrkkatarici ?n?elese c? nu era de ajuns ?i c? era necesar de f?cut ?i altceva decat doar s? stea ?n mijlocul ?ntunericului ?i s? simt? energia sub form? de cercuri sau valuri. De aceea deschise ochii ?n acea lume, de?i se temea extrem de mult.

  Nu v?zu nimic la ?nceput ?n acea lume: doar ?ntunericul ?i-o mare de lini?te. La fel nu mai sim?ea nimic ?n jurul lui odat? ce deschise ochii. ?n sinea lui sim?ea ?ns? c?-i doar o iluzie ?i c? Soarta ?i Timpul ?l pun la ?ncercare s? vad? de-i puternic sau e doar un ??ndr?zne?” ajuns din ?ntamplare ?ntr-o lume nou?, imaginar?, din plictiseal? doar. De aceea ??i spuse c? era absolut necesar s? g?seasc? calea s? simt? iar acea energie, de data asta cu ochii deschi?i. Numai c?, dup? multe zile de ?ncercare, a?a ?i nu-i reu?i. Astfel, e?uand mereu ?n ale sale ?ncerc?ri, Tīrkkatarici ajunse s? simt? ?i ce-i disperarea. Din aceast? cauz? se tot foia ?n al s?u pat rece, ?n ciuda focului zdrav?n aprins de-ai s?i p?rin?i ?n mica vatr? din mijlocul camerei.

  Pan? ?ntr-o zi cand sim?i c? f?cea ceva gre?it ?i c? anume din aceast? cauz? ?i nu-i reu?ea nimic. Era ?n jur de 13 ianuarie cand sim?i el asta, la jum?tatea iernii cand energia vantului ?i-a p?mantului se sim?eau atat de puternic ?n jurul lui chiar ?i fiind ?n lumea real?. La fel o sim?ea ?n focul din vatr?, cel care ??i fr?manta fl?c?rile albastre-ro?cate ?n?l?andu-le mult ?n aer sau coborandu-le pan? la scantei de cenu?? arzand?, a c?ror c?ldur? se sim?ea atat de pl?cut din vatr?. ?i, sim?ind toate acestea, Tīrkkatarici ??i spuse, ?Cred c? e timpul!”

  ?Pentru ce?” ?l ?ntreb? a sa surioar? mai mic?, pe nume Lalli. Dup? care, punand aceast? ?ntrebare, mica Lalli, care avea patru ani?ori la acea vreme, ??i a?inti ai ei mici ochi negri, de ?oarece curios, ?n cei cenu?ii, acoperi?i de o peli?? alb?, ai b?iatului, a?teptand r?spunsul.

  Tīrkkatarici ?ns? nu era gata s?-i dea acel r?spuns din simplul motiv c? nu-l ?tia nici el. De aceea doar privi ?n ochii surioarei lui, cea rumen? ?n obr?jori de la atata alergat prin z?pad?, c?ci tocmai se ?ntorsese ?n cas? cand ?l auzise pe el spunand acele cuvinte, ?i-i spuse, ?Timpul pentru somn ?i visare.” Dup? care, jucandu-se cu ai ei carlion?i blonzi, ce-i ajungeau fetei pan? la umeri, b?iatul surase, dandu-i astfel de ?n?eles c? totul era bine ?i c? doar voia s? fie singur.

  Copila surase ?i ea, a?a cum ?i era felul, c?ci era o fire vesel? ?i zglobie. De l?sat singur a?a ?i nu-l l?s? ?ns?. Doar se culc? al?turi de el ?i privi ?i ea la tavanul de lemn ce sclipea ciudat sub lumina slab? a scanteilor din vatr?. Dup? care, respirand ?n ritmul suflului fratelui ei, Lalli spuse, ??i totu?i, Tīrkka, ce tot vezi tu la tavanul ?sta de-l tot prive?ti zile ?ntregi?”

  Tīrkkatarici surase. ?Lumea ?i Cosmosul,” spuse el ?ntr-o doar?.

  Feti?a se ?ncrunt? ?i-l privi. ?Dar dac? s? fim acum serio?i?” ?l ?ntreb? ea, ?ncruntandu-se.

  ?Sunt cat se poate de serios,” ?i r?spunse Tīrkkatarici, privind tavanul. ??ntr-adev?r v?d acolo Cosmosul. La fel v?d Lumea ?i Timpul, Lalli. Chiar ?i pot vedea.”

  Lalli ?ns? nu-l crezu. Din aceast? cauz? ?i ale ei rare sprancene blonde se ?ncovoiar? sub forma semnelor de ?ntrebare, la fel cum ale ei buze se strambar? ?ntr-un fel de ranjet ciudat, spunandu-i fratelui, ??i totu?i cred eu c?-?i pierzi min?ile ?n ultima vreme.”

  ?De crezi asta?” O ?ntreb? al ei frate, surazand.

  ?Pentru c?… numai gande?te-te un pic la asta: dac? ai fi tu ?n locul meu, ai crede tu c? v?d Cosmosul holbandu-m? la un tavan de lemn?”

  ?De ce ?i nu? ?n mintea copiilor orice e posibil.”

  ?Tu ?ns? nu e?ti un copil,” ?uier? fata printre din?i. ?Demult de altfel.”

  ?Aaa, nu? Atunci, de nu-s un copil, ce-s eu?” ?i Tīrkkatarici privi iar ?n ochii negri, de ?oarece curios, ai surioarei.

  ?Doar… fratele mai mare,” r?spunse Lalli, ?ncurcat? de data asta. ?C?ci… nu pot fi copii fra?ii mai mari. Ei doar… ?tiu mai multe, au tr?it mai mult, de aia ?i nu pot fi copii la fel ca ?i mine.”

  Tīrkkatarici surase iar, ?S? ?tii c? acum te ?n?eli, Lalli. A fi copil n-are nimic de-a face cu varsta.”

  ?Nu? Atunci… ce-i un copil?”

  ?Hm… un copil e cel care poate s? viseze mereu. Cred eu,” baigui adolescentul, ?nchizand pentru cateva clipe ochii. ?La fel e copil cel ce simte inocen?a lumii, ce aude falfaitul din aripi a p?s?rii Nēram ?i la fel cel ce simte mirosul ploii chiar ?i atunci cand lacrimile reci ?i inocente ale cerului n-au atins ?nc? p?mantul. ?i… mai cred eu, c?-i copil acel ce poate fi ve?nic copil ?n suflet, chiar dac? al s?u trup demult nu mai arat? astfel.” Lalli ?l privi confuz?. ?Ce?” ?ntreb? b?iatul, v?zand ?ncurcarea de pe fa?a ei.

  ?Doar…,” murmur? copila abia auzit. ?M? ?ntrebam ce-i pas?rea ceea.”

  ?Nēram?”

  ?Aga. N-am auzit nicicand de ea, de?i tu mereu pomene?ti acest nume.”

  ?E pentru c? eu i-am dat acest nume,” ?i spuse b?iatul melancolic. ?Nēram-timp. Asta ?nseamn?. ?i-i o pas?re cum nu exist? alta pe lume, Lalli. Are pene sure, str?lucitoare. Are o coad? lung? cu pene aproape negrii ?i la fel ai ei ochi alba?tri amintesc de inocen?? ?i via??. La fel cantul ei, cel ce-mi ?ncant? urechile ori de cate ori o aud cantand ?n a mea minte, ?mi d? ?ansa s? ?n?eleg mai bine aceast? lume. ?n acela?i timp, v?zand-o zburand ?n ?nalturi, ?mi dau seama c? nu-s chiar atat de pric?jit ?i singur pe lume. Ea-i tot singur?. Nēram m? refer, c?ci nu poate fi altfel: Timpul e singur, la fel ?i al nostru suflet, cel ce-?i caut? mereu perechea, tanjind dup? cineva al?turi, f?r? s? fim nicicand con?tien?i c? nu poate fi astfel niciodat?.”

  ?De ce? Oare nu pot fi suflete-pereche pe lumea asta?”

  ?Ba sigur c? pot, Lalli. Exist? suflete-pereche. Numai c? ele sunt atat de pu?ine la num?r ?i la fel sunt ?i ele singure, c?ci… de?i au fost predestinate s? fie legate pe veci de un alt suflet, atat de pu?ine dintre ele ??i g?sesc jum?tatea. Restul… doar hoin?resc prin lume ?n c?utarea jum?t??ii, f?r? s? ?tie c? de fapt caut? singur?tatea.”

  ?Cum r?mane cu pas?rea Nēram, Tīrkka? Ea tot ??i caut? jum?tatea?”

  ?Ba nu, Lalli! Nēram nu are un suflet-pereche, c?ci a?a ia fost scris: s? colinde nelimitatul Cosmos ?i acest p?mant pe veci, s? se roteasc? ?n ?nalturi cantandu-?i singur?tatea, s? controleze curgerea existen?ei noastre purtandu-i fluxul pe aripi, iar cantul ei, cel ce doar o inim? pur? ?l poate auzi, s? fie de fapt acea tanjeal? pe care noi o purt?m mereu cu noi: dorul de-a exista mereu.”

  ?Atunci? Cum po?i tu s? ?n?elegi toate astea? ?i mai ales… cum po?i tu s-o vezi pe Nēram?”

  ?Doar… o pot vedea ?i-atat. Nu cred c? exist? o explica?ie pentru asta.”

  ?Ba eu cred c? exist? o explica?ie, c?ci… nu poate fi altfel. Pentru tot ce ?ntalnim ?n lumea asta exist? o explica?ie: ca de exemplu de ce este rou? diminea?a pe frunze sau de ce soarele trebuie s? plece la culcare la asfin?it. Prin urmare trebuie s? fie o explica?ie ?i pentru faptul c? tu vezi acea pas?re Nēram.”

  ?Ce dac? nu exist? explica?ie pentru asta, Lalli? Ce dac? pur ?i simplu o v?d pentru c? a?a ?mi doresc eu?”

  ?Imposibil.”

  ?De ce?”

  ?Pentru c? astfel n-ar mai exista logica. La fel tot ce ?tim despre lume va fi dat peste cap, c?ci… dac? nu exist? logic? nu exist? nici lume. La fel nu ai fi existat ?i tu dac? nu aveai un rost pe lume. ?i… cred c? e la fel ?i cu Nēram: tu o vezi pentru c? ea are un mesaj s?-?i transmit?.”

  ?Crezi tu?”

  ?Sunt sigur?, c?ci… numai gande?te-te la asta: tu o vezi doar atunci cand e?ti singur, nu-i a?a?”

  ?A?a e.”

  ?Asta e pentru c? ?i acea pas?re Nēram e tot singur?. ?i, dup? cum ai spus ?i singur, sufletele-pereche mereu se caut? unul pe altul f?r? s? se g?seasc?. La fel se ?ntampl? ?i cu tine ?i cu acea Nēram: de?i tu o vezi, n-o po?i atinge ?i nici s?-i fii al?turi. La fel ea nu poate ajunge lang? tine, ci doar s?-?i pluteasc? prin fa?a ochilor, ?ndemnandu-te la visare. ?n acela?i timp, chiar dac? nu pute?i fi unul lang? altul, tot pute?i fi ?mpreun?: cu gandul ?i sim?indu-v? unul pe altul. Prin urmare iaca ?i explica?ia pentru c? o vezi: trebuia s? fie astfel ca s? nu te sim?i nicicand atat de singur. Nu crezi?”

  Tīrkkatarici t?cu ?i privi iar tavanul. Se sim?ea ?ncurcat, c?ci pe deoparte ?n?elegea ce voia s?-i spun? a lui surioar?, dar pe de alta nu putea crede asta. Era prea simplu, prea u?or de ?n?eles. ?n acela?i timp… era ireal, c?ci cum era posibil ca el s? fie jum?tatea Timpului? Nu, a?a ceva nu putea fi. Doar… ?n mintea inocent? a lui Lalli al ei frate putea fi sufletul-pereche al p?s?rii Nēram, nu ?i ?n realitate. Dar… ce dac? el se ?n?ela? Ce dac? era real ?i logic a?a cum ?i spusese a sa surioar? ?i doar el se ?nc?p??ana s? nu cread? asta? Ori poate…

  Tres?ri ?n clipa ?n care o sim?i pe Lalli foindu-se al?turi. De aceea o privi ?ndelung ?i o v?zu tr?gandu-se mai aproape de el, oarecum zgribulit?, c?ci, ?n ciuda hainelor groase pe care le purta ?i a focului ce aproape se stinsese ?n vatr?, dar care ?nc? ?nc?lzea a lor mic? camer?, Lalli p?rea ?nfrigurat?. ?i, dup? cum orice suflet zgribulit caut? c?ldur? al?turi de un alt suflet viu, se trase ?i copila spre al ei frate, c?ci doar sim?indu-l al?turi putea sim?i ?i c?ldura vie?ii. Apoi, dup? ce-?i culc? capul pe bra?ul lui sl?b?nog, cel pe care el ?l scoase de sub p?tur? ca s? i-l ofere ca pern?, a?a cum f?cea de fiecare dat? cand surioara lui se culca al?turi de el ca s?-i spun? pove?ti, Lalli privi iar tavanul ?i-i spuse, ?A? vrea s-o v?d ?i eu.”

  ?Pe Nēram?”

  ?Aha. Numai c?, oricat n-am ?ncercat eu s-o v?d, a?a ?i nu mi-a reu?it. V?d doar tavanul de lemn ?i nimic mai mult. Probabil e din cauza c? doar ?ie ?i-e dat s-o vezi.”

  Tīrkkatarici surase. ?Eu cred c? dac? ??i pui ?n gand asta o po?i vedea ?i tu.”

  ??i totu?i nu pot,” spuse copila cu triste?e ?n glas de data asta. ?Pot ?ns? s?-mi imaginez de-mi poveste?ti tu despre ea. Da, a?a va fi mai bine. Voi putea ?i eu s-o v?d de-mi poveste?ti tu despre ea.”

  ?Nu va fi la fel, Lalli, c?ci o s-o vezi astfel prin ochii mei ?i nu cred c?-i corect astfel. Trebuie tu s-o vezi: cu inima ?i nu cu mintea,” r?spunse b?iatul aproape ?n ?oapt?, privind ?int? tavanul, care, ?n fa?a ochilor lui, nu era doar p?trat ?i din lemn, ci ar?ta precum Cosmosul nelimitat, cu sclipiri de stele.

  You could be reading stolen content. Head to the original site for the genuine story.

  Privind la acela?i tavan, Lalli ?l vedea diferit. Acel tavan pentru ea era asemeni unui camp de flori multicolore ?i parfumate, din cele pe deasupra c?rora zboar? fluturii albi ai inocen?ei. ?i, cu acea imagine ?n fa?a ochilor, Lalli zambi ?i-i spuse, ?Tu… ?ncearc?! S?-mi poveste?ti despre Nēram m? refer, iar eu o s? ?ncerc s-o v?d cu ochii t?i, c?ci nu cred c? arat? ea diferit chiar dac-o v?d ?i al?ii.” Apoi, surazand iar, ?n timp ce se vedea pe sine alergand dup? fluturi multicolori pe acel camp ?nflorit, ascult? povestea fratelui ei drag, cel ce-i povestea despre acea tainic? pas?re pe nume Nēram ce zbura ?n neanturi.

  ***

  Dup? lunga discu?ie pe care o avuse cu Lalli ?i mai ales dup? ?ndelungile ore ?n care ?i povestise despre aventurile p?s?rii-timp, Tīrkkatarici adormi. Ajunse astfel ?n magica lume a p?s?rii Nēram, cea ?n care ajungea adesea ?n timpul medita?iilor, acea lume unde era ?ntuneric peste tot ?i unde sim?ea pulsa?iile vie?ii ?i ale energiei sub form? de cercuri ?n jurul lui sau valuri ce-i sc?ldau picioarele goale c-o pl?cut? senza?ie de ?mplinire. Ajuns acolo ?ns? ??i d?du seama c? era o lume diferit? de cum o ?tia el. Era o lume sc?ldat? de-o stranie lumin?, una Cosmic? ?i c? la fel, pretutindeni ?n jurul lui, str?luceau stelele, de diferite m?rimi ?i nuan?e de galben-auriu. La fel, ?n aceea?i lume, ajunse s? simt? energia diferit: n-o mai sim?ea pe piele ca mai ?nainte, ci direct ?n inim?, de parc? energia vie?ii sale ?i a Cosmosului ?ntreg erau astfel conectate. Astfel, sim?ind aceast? schimbare, Tīrkkatarici se ?ncrunt? ni?el ?i, privind ?n jur, se ?ntreb?, ?Ce s? fie toate astea? ?i mai ales… de ce s-a schimbat aceast? lume?”

  N-avu cine s?-i dea un r?spuns, c?ci era singur acolo. Da, ajunsese singur, de?i adormise al?turi de Lalli. Dar, de?i era singur acolo, ?nc? ??i sim?ea surioara al?turi ?i la fel auzea ?i ale ei cuvinte ?nc? r?sunandu-i ?n urechi, ??i… cred c? e la fel ?i cu Nēram: tu o vezi pentru c? ea are un mesaj s?-?i transmit?.”

  ?A?a s? fie oare?” Se ?ntreb? b?iatul, ganditor. ?S? aib? dreptate Lalli ?i Timpul are un mesaj s?-mi transmit? ?i din cauza asta tot o v?d eu pe Nēram plutind prin fa?a ochilor mei? Atunci, de-i asta adev?rat, cum s?-mi dau eu seama c? e anume a?a?” Dar, de?i ??i puse aceste ?ntreb?ri, n-auzi iar niciun r?spuns. Din aceast? cauz? ?i se ?ntrist?, sim?ind c? iar e?uase. ?i, sim?ind dezam?girea ?n suflet, ??i spuse c? era probabil timpul s? renun?e la acea idee ?i s? se ?ntoarc? ?n lumea real?, acolo unde trebuia s?-?i tr?iasc? via?a ca o fiin?? pl?pand? ?i neajutorat?, una destinat? s?-?i duc? traiul ?n singur?tate ?i lini?te profund?.

  Numai c?, ?ntorcandu-i spatele celei mai str?lucitoare stele, cea pe care n-o cuno?tea, cu gand s? se trezeasc? astfel din vis, Tīrkkatarici sim?i o stranie chemare. Din aceast? cauz? se opri ?i privi ?n jur. Nu v?zu nimic straniu acolo sau diferit de cum ?l v?zuse de ?ndat? ce ajunse acolo. Chiar ?i a?a se sim?ea straniu ?i la fel sim?ea ?i ceva ciudat ?n?untrul s?u: era un fel de chemare pe care n-o ?n?elegea, a cuiva pe care probabil nu-l v?zuse nicicand. Astfel, sim?ind c? era timpul s? se las? prad? energiei acelui loc ?i s? nu se mai ?mpotriveasc? sau s? se lupte cu el ?nsu?i ca s? ?n?eleag? de ce se ?ntamplau toate astea cu el, Tīrkkatarici ?nchise ochii ?i a?tept?.

  ?i fu dat s? a?tepte minute ?n ?ir pan? r?suflarea nu-i deveni ?nceat? de tot, pan? b?t?ile inimii abia-abia se mai sim?eau ?n al lui piept ?i la fel sim?i c? sangele ?i curgea prin vene cu viteza melcului. Abia atunci, sim?ind nevoia, trase adanc aerul Cosmic ?n piept, umpland de altfel pan? la refuz co?ul pieptului cu energie, dup? care, eliberand–o din pl?mani, se sim?i liber ?i… se l?s? s? cad? pe spate. Dar, de?i crezuse el c? va c?dea ?ntr-o pr?pastie f?r? fund f?cand asta, Tīrkkatarici sim?i doar c? plute?te. De aceea deschise ochii ?i privi cerul Cosmosului: cel creat din sclipiri de stele ?i corpuri cere?ti, acele corpuri ce pluteau prin fa?a ochilor lui, bucurandu-i sufletul ?i f?candu-l s? se simt? atat de viu. La fel se sim?ea ?mplinit ?i atat de lini?tit, sim?ea o pace pe care n-o sim?ise nicicand ?i la fel se sim?i ocrotit ?i parc? purtat ?n bra?e. Astfel, ?n?elegand toate astea, se mir? enorm, deschizand larg ochii ?i parc? ?ncrutandu-se ni?el ?n timp ce ?ncerca s? ?n?eleag? toate astea. Ceva ce nu-i reu?i totu?i, c?ci a sa minte ?i ale sale cuno?tin?e erau prea limitate ca s? ?n?eleag? m?re?ia lumii ?i puterea Cosmosului.

  Nu ?n?elese ?ns? nimic doar pan? ?n clipa ?n care auzi atat de clar strig?tul p?s?rii Nēram, cel pe care ?l auzise de atatea ori ?n urechi ?n timp ce privea tavanul casei lor, dar care r?sunase atat de viu ?n acele clipe, chiar sub el. La fel sim?i clar ?i faptul c? nu plutea el ?n neant, ci era culcat pe spatele cuiva. ?n acela?i timp auzi clar ?i falfaitul unor aripi mari ?i puternice, ?ntinse larg de-o parte ?i de alta a lui. Astfel, ?n?elegand toate astea, Tīrkkatarici privi mai ?ntai ?n stanga lui, acolo unde v?zu nelimitatul Cosmos ?i o mare arip? acoperit? de pene sure. Apoi, privind ?n dreapta, v?zu acela?i lucru. Din aceast? cauz? ?i f?cu iar ochi mari, extrem de uimit s? ?n?eleag? c? plutea de fapt pe aripile p?s?rii care ?i r?pise demult inima ?i dup? care el tanjise de-atatea ori: Pas?rea-. ?i, tot datorit? acelei uimiri sim?ite ?n co?ul pieptului, Tīrkkatarici murmur? abia auzit, ?Nu poate fi!”

  Se mir? ?ns? ?i mai mult, auzind un r?spuns la acel gand, un r?spuns ce plutea ?n jur, dar a c?rui cuvinte el le auzea clar, ?Ba-i posibil, Tīrkkatarici, c?ci e timpul!”

  ?Timpul pentru ce?” ?ntreb? b?iatul.

  ?S? d?m libertate Timpului ?i energiei s? curg? dup? cum le e voia. ?n acela?i timp e momentul s?-?i red?m ?i ?ie libertatea, c?ci prea mult ai fost prins ?n lan?uri ?i ?inut ?n loc, cand sunt atat de multe de f?cut.”

  ?De f?cut? Ce anume?” ?ntreb? iar b?iatul ?i mai mirat decat ?nainte.

  ?O s? vezi. Doar… trebuie s? deschizi larg ochii ?i s? prive?ti ?n jur, conectandu-?i energia vie?ii cu cea a Vremii,” auzi el r?spunsul p?s?rii.

  Astfel, ?n?elegand ?n sfar?it mesajul vremii, Tīrkkatarici se ridic? pe spatele acelei mari p?s?ri sure, stand parc? c?lare pe un cal, ?i privi ?n jur. V?zu astfel Cosmosul ?ntr-un mod diferit de cum ?l v?zuse de ?ndat? ce ajunse acolo. V?zu astfel c? lumina stelelor ardea mai puternic ?i sim?i ?i mai intens energia lumii. O sim?i precum valuri-valuri ?nspumate, dar nu pe piele, ci direct ?n suflet. La fel sim?i cum acea energie ?i curgea vertiginos prin vene, f?candu-l s? se simt? ciudat ?i oarecum ame?it, s? simt? c? era prea mult pentru el, acel trup pl?pand ce-?i petrecuse mare parte din via?? ?n a?ternut, nefiind capabil s? se ?in? pe propriile picioare ?i care v?zuse lumea exterioar? doar pentru scurt? vreme, purtat ?n spate de al s?u p?rinte atunci cand copilul vruse s? vad? cum ar?ta totu?i lumea de afar?, cea despre care doar auzise de la ale lui surioare, dar pe care singur n-o putuse vedea.

  ?n acele clipe ?ns?, stand pe spatele p?s?rii Nēram, Tīrkkatarici se sim?i ?n stare nu doar s? vad? lumea, ci s-o cucereasc? cu a sa putere. Sim?i c? era deja ?n stare s? lupte pentru a ei siguran??, chiar dac? mai ?nainte doar visase la asta. La fel sim?i c? se putea controla pe sine ?i c? va putea ?n sfar?it s? vad? cum arat? p?mantul v?zut de pe propriile picioare ?i nu din spatele cuiva. De aceea ?i privi ?n jos, dornic s? vad? tot ce se putea de v?zut cu proprii ochi.

  Jos, sub ei, v?zu ?ns? ceva straniu. V?zu ?ntunericul f?r? sclipiri de stele ?i pe acel ?ntuneric, care p?rea o mare tabl? neagr? pe care erau desenate cu cret? ro?ie, de foc, v?zu ?ase cercuri. Acele cercuri nu erau desenate de neant ?ns?, ci de puterea p?s?rii pe a c?rui spate se afla el. Da, anume puterea lor, cea care se unise ?n sfar?it, ajunse s? picteze pe cerul cosmic cele ?ase Cercuri ale Destinului, acele cercuri ce erau egale atat ca diametru, cat ?i ca ha?urare. ?i, v?zandu-le, chiar ?n fa?a ochilor ?i mai ales sim?ind energia ce pulsa dinspre ele, Tīrkkatarici se sim?i ?mplinit, a?a cum nu fusese nicicand. De aceea zambi ?i spuse, ??i totu?i ele exist?. Eu ?ns? credeam c?-s doar ?n mintea mea, c?-s productul imagina?iei mele, a?a cum am crezut c? e?ti tu, Nēram! Ele ?ns? exist?!” Dup? care, fericit, surase, privind la cum a sa piele, ce pan? atunci fusese vine?ie, c?p?t? o culoare roz, culoarea trupului s?n?tos ?i a sangelui ce circul? nebune?te prin vene.

  ***

  Era ?ntr-o duminic? diminea?? cand Tīrkkatarici reu?i ?n sfar?it s? deseneze primul Inel al Sor?ii. ?l desen? pe panza transparent? a aerului din fa?a sa ?n clipa ?n care prima raz? de soare ap?ru pe cerul senin al dimine?ii. ?i, exact dup? ce contur? acea perfect? linie rotund? ?i ro?ie ?n aer, un sunet pl?cut de clopo?ei se auzi ?n jur, pe campul ?nflorit de lang? satul Rophionilor. Mai exact, acel sunet pl?cut se auzi nu doar pe campul aflat ?n dreapta satului, ci chiar ?i ?n sat, de parc? ar fi fost franturi de melodie transformate ?n p?s?ri, cele care-?i ?ntinser? larg aripile ?n l?turi ?i se l?sar? prad? melancoliei ?i dulcelui s?rut al dimine?ii.

  Apoi, dup? ce acel clinchet de clopo?ei se auzi mai puternic, vibrand parc? aerul dimine?ii, Rophionii ie?ir? cu mic cu mare din case ?i, la pas gr?bit, se ?ndreptar? spre campia din dreapta satului. Motivul? Ei bine, erau curio?i cu to?ii s? vad? ce miracol ap?ruse acolo, c?ci acel sunet de clopo?ei era cu adev?rat divin. La fel era ?i aerul: se sim?ea pl?cut ?n n?ri, la fel de pl?cut ca acele vibra?ii de energie sim?ite pe piele. ?i, ?n timp ce se ?ndreptau spre locul ?n care se afla Tīrkkatarici, Rophionii continuar? s? priveasc? ?n sus, la acea superb? pas?re albastr?, aproape transparent?, ce ap?ru acolo de nic?ieri.

  Acea pas?re era nimeni alta decat Nēram. Da, acea pas?re, pe care adolescentul Tīrkka o crezuse doar un product al imagina?iei sale, era real?. Diferen?a dintre cea v?zut? adesea pe acel tavan de lemn ?i cea care zbura ?n acele clipe deasupra satului Rophionilor ?i deasupra campiei consta doar ?n culoarea penelor, c?ci cea imaginar? avea pene sure ?n timp ce cea ap?rut? dup? desenarea Primului Inel al Sor?ii avea culoare albastr? - asemeni purit??ii sufletului ?i-a infinitului. Astfel, cu acea pas?re m?iastr? zburand ?n fa?a ochilor lor, Rophionii ajunser? ?n cele din urm? pe campia de lang? sat.

  Ajun?i acolo ?ns? se oprir? locului ?i privir? ?n zare. Privir? extrem de uimi?i la acel dans lent, al crea?iei, pe care adolescentul Tīrkkatarici p?rea s?-l danseze ?n acele clipe. El ?ns? nu dansa, ci doar se mi?ca lent, dar precis, desenand cu mainile diverse simboluri pe panza aerului dimine?ii. Astfel, cand ??i termin? el acea mi?care, ce p?ru la ?nceput haotic?, ?n mijlocul acelui prim Inel al Sor?ii ap?ru linia curbat? a Infinitului, apoi ap?rur? acel cerc negru ?n dreapta-jos ?i alb ?n partea stang?-sus. Dup? care, umil, Tīrkkatarici se plec? ?n fa?a acelui Inel, ?optind, ?A fost totu?i posibil!” Apoi, ?nc? aplecat de ?ale, surase, c?ci era cu adev?rat fericit. Se sim?ea ?mplinit chiar, de?i sim?ise adesea necesitatea s? renun?e. De ce? Pentru c?, ?n cei patru ani de cand se putuse ridica din pat ?i merge singur, de cand ?ncepuse s? creeze acele Inele ale Sor?ii, ?ntampinase multe greut??i ?i multe e?ecuri. Dar, fiind o fire ?nc?p??anat?, Tīrkkatarici ??i spuse, ?Nu-i ?nc? momentul,” cand sim?ea c? iaca-iaca cedeaz?. Apoi ??i mai spunea, ?De renun? eu, atunci cine va duce la ?ndeplinire aceast? misiune divin??” ori de cate ori sim?ea c? nu era preg?tit pentru acel destin m?re? pe care-l visase adesea. Astfel, parte datorit? ?nc?p??an?rii sale ?i parte datorit? norocului, c?ci nicidecum nu credea Tīrkkatarici ?n talent sau menire, ajunse el s? creeze acea mare minune a Rophionilor: Primul Inel al Sor?ii.

  De fapt prima dat? cand el le vorbise Rophionilor despre acele inele, ace?tia ?l crezuser? nebun. Unii chiar raser? de el, spunand c?-s doar inven?ii. Al?ii ?ns? t?cur?, c?zand pe ganduri, c?ci, de?i li se p?rea o idee bun? aceea de a crea ?ase Inele ale Sor?ii pentru protec?ia satului lor ?i a lumii ?ntregi, niciunul din ei nu ?tia cum ar putea ?nf?ptui acest lucru. De aceea ?i preferar? s?-?i dea un lung r?gaz de gandire, dand astfel timp ?i celorlal?i s? asimileze acea idee.

  Rophionii ?ns?, mare parte din ei sceptici la acea vreme, a?a ?i nu crezur? c?-i posibil de ?nf?ptuit acel vis. De aceea ?i-?i v?zur? de treburi, zambind adesea pe sub must??i sau ?n sinea lor cand cineva ajungea s? pomeneasc? de Inelele Sor?ii. ?n rest… preferar? s? nu fac? nimic, c?ci erau siguri c?-i doar o pierdere de timp aceasta de-a ?nf?ptui un vis imposibil.

  Acel vis nu era imposibil pentru Tīrkkatarici. De fapt nu era un vis pentru el, ci o misiune. De aceea ?i-?i spuse el dup? acea ?ntalnire a b?tranilor satului cand a lui idee fusese luat? ?n deradere, ?O s? demonstrez tuturor c?-s gre?i?i ?i c? acele Inele ale Sor?ii chiar exist? ?i pot face minuni! Neap?rat o s? le demonstrez tuturor asta!” Numai c? ??i spuse el asta ?n gand, convins fiind s? nu-?i mai ru?ineze p?rin?ii, care ?i a?a st?tur? cu capul plecat cat avuse loc Consiliul. Ce nu ?tia ?ns? Tīrkkatarici era c? ai lui p?rin?i st?tur? cu capul plecat nu pentru c? s-ar fi ru?inat de ?nebunia” feciorului, ci pentru c? a?a considerau ei drept: s?-?i arate recuno?tin?a fa?? de cei ce-i primiser? printre ei ?i-i acceptar? ca parte a neamului lor f?r? s? cear? prea multe explica?ii sau s? le pun? sub semnul ?ntreb?rii inten?iile, a?a cum se obi?nuia s? se fac? de obicei cu str?inii. De aceea ?i preferar? ei s? tac?, chiar dac? ?tiau c?-s drep?i. Astfel, ar?tandu-?i respectul ?i ?umilin?a,” puteau s? ?n?eleag? mai bine lumea ?n care tr?iau. Cel pu?in asta credeau ei.

  Nu la fel se ?ntampl? ?ns? cu Dike. Acesta, afland despre gandul b?iatului, la multe zile dup? Consiliul B?tranilor, cand se ?ntoarse din a sa lung? c?l?torie, se prezent? ?n casa p?rin?ilor lui Tīrkkatarici. Acolo ?ns? ?l g?si doar pe b?iat, stand culcat ca de obicei ?i privind tavanul, c?ci restul plecaser? ?n p?dure dup? lemne, iar el, neputandu-se ?nc? mi?ca la acea vreme, singurul lucru pe care-l putea face era s? mediteze. Astfel avea ?ansa s? pun? la punct al s?u plan m?re?, de-a crea acele ?ase Inele ale Sor?ii, ?i, cand va fi ?n stare, s?-l duc? la bun sfar?it. Numai c? zilele treceau, dar minunea a?a ?i nu se ?nf?ptuia: el continua s? nu se poat? ridica din a?ternut. Ba chiar ?ncepuse s? se simt? ?i mai sl?bit dup? visul cela cu el pe spatele p?s?rii Nēram, iar asta ?i d?dea adesea de ?n?eles c? poate totu?i Rophionii aveau dreptate ?i era al s?u vis un imposibil.

  ?Imposibil!” ?i spuse ?i Dike atunci cand, a?ezat fiind lang? b?iat, direct pe podea, Tīrkkatarici ?i spuse c? poate era timpul s? renun?e la a sa idee. De ce spuse Dike asta, mai bine zis de ce strig? Dike ?Imposibil!” fu pentru c? el ?tia ceea ce nu ?tiau ceilal?i: Titanul ?tia nu doar despre Puterea Oracolului, dar ?i despre menirea acelor ?ase Inele ale Sor?ii. De aceea ?i-i spuse el mai apoi b?iatului, ?Tu doar trebuie s? crezi ?n asta, Tīrkka! De-o s? crezi cu adev?rat c? e posibil de dus la bun sfar?it acest plan, atunci la sigur o s? fie posibil!”

  ?Dar… cum de f?cut asta, Maestre Dike? Eu nici m?car nu m? pot ridica din pat. Ba chiar simt c? pierd lupta cu aceast? via??. Atat de sl?bit m? simt.”

  ?Ce dac? asta nu-i decat un ?iretlic al Sor?ii?” ?l ?ntreb? Titanul.

  ?La ce v? referi?i acum, Maestre?”

  ?La nimic ie?it din comun. M? refer eu la faptul c? Sor?ii nu-i convine ca acele ?ase Inele ale ei s? fie create. De aceea ?i ?ncearc? ?i ea, m?car cum poate, s?-?i pun? be?e ?n roate. ?ie, celui care ar trebui s? creeze acele ?ase Inele.”

  ?De ce?” ?ntreb? b?iatul extrem de uimit ?i ?ncurcat ?n acela?i timp. ?Din cate ?tiu acele Inele ar servi ?i Sor?ii.”

  ?Nu doar ei, ci ?i Rophionilor. La fel ar servi ?i ?ntregii lumi, c?ci, protejat? de puterea Inelelor Destinului, Lumea ar fi cumva ?n afara influen?ei directe a Sor?ii ?i a Titanidei ei. Astfel, neavand control deplin asupra Universului ?i-a lumii noastre, Soarta ?ns??i e vulnerabil?. De aceea ?i ?ncearc? s? ?mpiedice acele Inele Perfecte s? fie construite anume ?n aceast? lume.”

  ?Atunci? Ce-ar trebui s? facem, Maestre Dike? S? lupt?m contra ei nu cred c?-i o idee bun?. Dar nici nu suntem noi destul de puternici ca s? lupt?m cu Soarta. La fel nu cred c?-i bine s? renun??m la aceast? idee, c?ci de existen?a celor ?ase Inele depinde ?i Soarta noastr?.”

  ??i ai perfect? dreptate, Tīrkka! De aceea, ca s? avem succes deplin, eu zic s?-i d?m Sor?ii b?t?i de cap. Cum? Simplu: jucand murdar a?a cum joac? ea.”

  ?Jucand murdar? Asta cum?”

  ?Doar…,” zambi maestrul complice, ?b?tand-o cu propriile arme.” Dup? care, ?nc? surazand, Dike ??i scoase a sa braslet? din m?rgele negre, cioplite ?n lemn tare, ?i-o puse pe mana stang? a b?iatului.

  Tīrkkatarici, extrem de uimit de comportamentul Titanului, dar ?i de acel cadou m?re? primit, privi ?ndelung la br??ara din m?rgele de lemn. Apoi privi el la Dike, care la fel ?l privea, doar c? senin, convins parc? de al lor succes. Nu la fel p?rea s? gandeasc? b?iatul ?ns?, c?ci acesta ?l ?ntreb? pe Dike cat de curand, ??i asta? Ce-i asta?”

  ?Un Talisman. Unul destul de puternic ?ncat s? lupte ?mpotriva Sor?ii. I se spune Alabar.”

  ?Poarta Galaxiilor?”

  ?Nu chiar. Doar… parte din ea, s? zicem.” Dup? care, ridicandu-se ?n picioare, Dike ?l privi pe b?iat ?i spuse, ?De altfel aceast? br??ar? nu-i una obi?nuit?. Are puteri impresionante, necunoscute chiar ?i mie. De aceea, de-o s? crezi cu adev?rat ?n a ei putere ?i-n al ei m?re? ajutor, atunci la sigur vei reu?i ?n tot ce ?i-ai propus.” Apoi, zambind fericit, Dike p?r?si casa lui Kōpcāri.

  ?n urma lui adolescentul Tīrkkatarici privi mult? vreme. De altfel privi pan? cand ai s?i p?rin?i se ?ntoarser? acas? ?i-l g?sir? stand pe ?ezute, cand mai ?nainte lui ?i era destul de greu s? se ridice de unul singur. ?n acele clipe ?ns? b?iatul st?tea pe ?ezute, f?r? sprijin la spate de altfel ?i privind ?int? la u??. Ba chiar p?rea ganditor ?i ?ncurcat. De aceea ?i-l ?ntreb? mai apoi a sa mam?, dup? ce ea ?i Kōpcāri schimbar? mai ?ntai priviri, ?Se ?ntampl? ceva, Tīrkka?”

  B?iatul, complet cufundat ?n ganduri, murmur? doar, ?Un joc murdar al Sor?ii. Asta e ce se ?ntampl?.” Un r?spuns care ?i f?cu pe ai s?i p?rin?i s? se simt? ?i mai ?ncurca?i ca ?nainte. Numai c?, obi?nui?i ei deja cu a lui stranietate, deciser? s?-l lase ?n pace, c?ci ?i-o veni ?i singur ?n fire. Apoi, cum ?nc? mai erau atatea de f?cut, se ?ntoarser? la treburile lor, c?ci nu avea cine s? le fac? ?n locul lor.

  L?sat singur dup? acea zi, Tīrkkatarici ?ncepu s? mediteze, privind ?ndelung la acea br??ar? Alabar primit? ?n dar de la Dike. Ba chiar o strangea cu putere ?n maini, murmurand ?ntruna, ?De vreau o s?-mi reu?easc?! De o s? cred cu adev?rat atunci o s? pot face ?i imposibilul! Trebuie de altfel! Trebuie!” ?i chiar ?i reu?i, c?ci, pe la ?nceputul prim?verii, cand toat? familia sa se afla ?n mica ograd? din spatele colibei lor, s?pand p?mantul pentru a cultiva legume pentru hrana lor zilnic?, r?maser? cu to?ii cu gura c?scat? v?zandu-l pe Tīrkkatarici ap?rand ?n ograd?. Mergea singur, la pas lent ?i suradea larg, extrem de mul?umit de a sa reu?it?, chiar dac? se mai cl?tina el pe ale sale picioare sl?b?noage. Asta ?ns? nu conta pentru el: tot ce conta era c?-i reu?ise minunea - de a se ridica din pat mai ?ntai, de unul singur, ?i mai apoi de-a merge f?r? ajutorul cuiva. Asta era ceea ce numea el miracol. La fel crezur? ?n acel miracol ?i ai lui p?rin?i, c?ci de cum ??i putur? veni ?n fire, dup? amor?eala uimirii, c?ci nu fu deloc ceva neimportant s?-?i vad? feciorul mergand pe propriile picioare, alergar? spre el ?i-l ?mbr??i?ar? strans cu to?ii, l?udandu-l pentru al s?u curaj, ceva ce-l umplu pe Tīrkka pan? la refuz pe din?untru, dandu-i ?ncredere pentru ceea ce avea s? vin? mai apoi.